Mi-e dor de mine..


De ce le cer altora sa ma inteleaga si sa ma accepte, cand nici macar eu nu o pot face..? Trebuie sa incerc sa descopar ce imi doresc cu adevarat, ce se ascunde in mine, cum sunt,  cine sunt de fapt si ce pot face.  De fapt, duc o lupta cu mine insumi si acest lucru este cel mai greu de suportat pentru ca mi-e teama de mine, mi-e greu sa ma accept, sa-mi vad greselile si sa le indrept. Nu am nevoie de nimeni acum pentru a reusi, ci doar de mine.. Dar unde sa ma gasesc, pentru ca m-am pierdut atat de mult in mine incat nu am puterea si capacitatea de a ma regasi in labirintul sufletul meu.  As vrea atat de mult sa regasesc acea fetita care savura in fiecare dimineata ceaiul servit in canuta de inox de la camin si felia de paine unsa cu unt si dulceata, compotul de fructe de la amiaza si bucuria jocului alaturi de colegii ei, cand alerga prin gradina caminului prinzand albine ce cautau polen in coloratele si frumos mirositoare flori. Mi-e dor de fetita care alerga dupa libelule si fluturi la tara, pe campul inverzit si plin de flori. Mi-e dor de fetita care adormea la pranz la bunici si se trezea in cantecul gugustiucilor care ii amintea uitucei ca e vremea sa iasa si sa caute printre tufele ingramadite din spatele casei clopoteii albi ai primaverii, lacramioarele. Mi-e dor de fetita care s-a bucurat atat de mult la implinirea celor 8 ani cand a primit un ursulet crem cu papion rosu. A plans atat de mult de fericire incat i-a pus ursuletului numele „Lacrima”… Mi-e dor de fetita care iubea toate animalutele si le ingrijea. Mi-e dor de fetita care s-a entuziasmat atat de puternic atunci cand s-a urcat pentru prima data in saua unui iepe frumoase si a pornit la deal simtind cum libertatea ii flutura in pletele ei blonde si soarele isi trimitea razele in ochii ei de peruzea. Mi-e atat de dor de fetita care alerga cu iedul ei alb si poznas,  Hitzi, de dimineata pana seara si adormeau pe iarba impreuna, dupa o lunga joaca, in gradina. Punea capul pe burtica lui, si adormea pe muzica batailor inimioarei lui, sub ciresul batran din mijlocul curtii. Mi-e dor de fetita care se juca cu prietenii de-a v-ati ascunselea pe ploaie si pe soare, se ascundea in vie si uita sa mai iasa fiind acaparatata de mirosul si dulceata strugurilor. Mi-e dor de fetita care s-a urcat pe bicicleta si a fost acrosata intr-o caruta, ramand cu o cicatrice, dar era atat de puternica incat nimic nu o putea dobori si nimic nu a impedicat-o sa se urce din nou pe ea si a doua, a treia, a nu stiu cata oara gonind pe ulita satului. Mi-e dor de fetita care credea in Mos Craciun si in fericirea ei imensa atunci cand gasea darurile sub bradut, mi-e dor de fetita care se ascundea in sifonier sau dupa pat, adormind in asteptarea Mosului.  Mi-e dor de fetita aceea fericita, care nu cunostea durerea, vina, ura, tristetea…  care nu iubea o singura persoana, ci pe toata lumea si toata natura, acea fetita fericita si vie, cu suflet curat de copil…  Mi-e dor de fetita care alerga prin nametii ulitei inlatand oameni din zapada si mergand impreuna cu ceilalti copii la colindat, pana se intorcea cu nasul rosu si fata imbujorata incalzaindu-se apoi langa soba din odaia bunicului.. Mi-e dor de fetita care mergea in Noaptea Invierii la biserica si asculta slujba cu drag..  unde este acesta fetita care ma facea atat de fericita? Mi-e dor de ea atat de mult si mi-e atat de greu sa o regasesc, a ramas cu  mult in urma mea, incat abia daca imi mai amintesc locul in care am lasat-o… dar stiu ca am lasat-o fericita, in lumea copilariei, cu florile ei din gradina, stropitoarea ei galbena din plastic, iedul ei si iapa cu manzul, dealul inverzit, cataraturile in varful ciresului si sanul plin cu cirese, lacramioarele si cantecul gugustiucilor… mirosul cozonacilor pufosi scosi din vatra bunicii si painea calda pe care o manca cu vin si zahar… Cand am pierdut-o, oare? Cand am lasat-o in urma? Oare nu eram suficient de fericita, oare nu am fost suficient de rasfatata si am cautat sa obtin lucruri marete dar care nu m-au facut la fel de fericita precum ma faceau acele lucruri marunte si atat de importante pentru ..fetita din trecut. Nu mai vreau nimic, nu-mi mai doresc nimic, vreau doar sa pot fi eu din nou, cer prea mult cand spun ca imi doresc atat de mult sa pot fi fericita? Am atata nevoie de ea, am atata nevoie sa fiu din nou fericita …cat imi doresc sa ma intorc inapoi in timp si sa pot ramane acolo, pentru ca aici este o lume urata si rea, careia nu-i pot face fata, vreau sa pot avea din nou acel suflet de copil, sa iubesc si sa fiu iubita… Este atat de departe si imi doresc atat de mult sa ma intorc la ea, dar am sufletul atat de inchis in beciul fiintei mele incat razele soarelui nu mai pot patrunde sa-mi lumineze drumul…

Trebuie sa ma regasesc, trebuie sa mai existe o deschizatura cat de mica sa pot patrunde in tenebrele fiintei mele, sa gasesc drumul ce ma va duce la mine si sa merg pe acest drum ca si cum as merge dupa un om cunoscut. Este atat de greu, dar primul pas conteaza cel mai mult, urmatorii pasi il vor urma pe primul, nu trebuie sa vad intreaga scara, ci pur si simplu ..sa pasesc! Poate ca ma asteapta …de mult timp si poate ca este timpul sa ne reintalnim, sa-mi completeze viata si sa-mi intregeasca inima….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: