Locul meu


12644995_981961535222748_8443686955290977895_n

Locul meu ..unde este? Am auzit de atatea ori cuvinte de genul ¨locul tau este acolo unde te poarta inima¨, dar daca nu este chiar asa si, daca inima ma poarta pe meleaguri ostile? Ce fac? Renunt… merg mai departe cu riscul de a fi ranita? Sau ma intorc si o iau de la capat pe alt sens, alta cale, alt drum..?

Uneori ma gandesc ca poate acolo unde gandurile si pasii ma poarta ..acolo sunt cu adevarat..? Poate ca sunt si fac ceea ce gandesc. Poate ca intr-un timp m-am gandit intens la un anume lucru, loc sau om… si la un momentdat pasii m-au purtat catre acele meleaguri, catre acel om care probabil pe mine ma astepta.

Nici nu mai stiu ce am vrut, nici nu mai stiu ce mi-am dorit… Poate ca am vrut multe si mi le-am dorit cu ardoare si, probabil ca am trecut chiar pe langa omul care ma astepta in anume loc de atat de multe ori incat nici nu mi-am dat seama ca pentru mine se afla acolo. Am trecut mai departe, nici nu mai stiu daca a fost el sau altul. Nici nu mai stiu daca inca ma mai asteapta. Poate ca s-a plictisit si a plecat, obosit.. Probabil, am trectut iar pe langa fericire si nu mi-am dat seama ca e a mea, sa o iau, sa o gust ..sa ma bucur de ea. Poate in alt timp, alt anotimp …alta viata..!

 

Undeva, candva eram totul ..iar acum sunt nimic. Au fost unele momente in viata mea cand, pentru anumite persoane am reprezentat marea iubire, am fost persoana cea mai draga lor, am fost persoana alaturi de care simteau ca poate le era locul ..insa nu si al meu. De multe ori radeam si ma infuriam cum altii sunt atat de linistiti si fericiti in lumea asta in care ei iubeau.. iar eu nu. Voiam ceva mai mult, voiam sa se zbata coastele in mine de emotie, voiam sa ma imbat de fericire si  euforie, dar alaturi de ei nu puteam. Asa ca am renuntat si am mers mai departe…

Asadar …locul meu unde este? Poate ca am iubit candva cu atata exaltare si am fost iubita cu aceiasi intensitate, dusa pana la paroxism.. si totusi, se pare ca nu a fost suficient pentru a ceda si a spune: ¨da, aici simt ca este locul meu!” ..

Am ajuns in locuri in care oamenii ma voiau aproape de ei ..dar i-am ranit cu indiferenta si lipsa mea de statornicie. Cum sa fugi de langa oamenii care te iubesc pe  motiv ca te simti sufocat, pe motiv ca nu poti avea aceiasi atitudine afectiva fata de ei? Se poate. Azi am inteles ca a fi iubit nu e deajuns daca nu iubesti si tu la randul tau, ca stai degeaba intr-o relatie daca nepotrivirea de caracter e prezenta, daca stacheta e prea sus si partenerul nu se poate ridica la asteptarile celuilalt. E nimic ..nimic total. Te simt neputincios, inchis parca intr-o inchisoare a sufletului, a mintii… si vrei sa zbori, sa te eliberezi. Si fugi. Intorci spatele, si pleci.. nu e pentru tine viata asta. Acesta nu este momentul tau. Acesta nu este omul tau. Mergi mai  departe ..cauta, asteapta, gaseste!

Poate ca inima mea nu stie sa fie suficient de constanta.. poate ca ea este lipsita de consecventa sau poate ca a ajuns la dezgust pricinuit de starea aceasta de a fi ranita din iubire si poate ca s-a ratacit prin negura atator amestecuri de feluri de sentimente: iubire, ura, admiratie, dispret, acceptare, renuntare.

Ma gandesc la faptul ca poate nu cu inima trebuia sa-mi fi cautat locul, ci ar fi trebuit sa ii fi permis si ratiunii a lua in consideratie anumite aspecte ..caci, de cele mai multe ori, persoanele care se lasa exclusiv conduse de sentimente, niciodata nu vor simti ca apartin vreunui loc anume, vor ajunge sa fie ranite si vor rataci fara a avea un loc stabil, in cautarea unui loc perfect, lipsit de defecte, care sa intruneasca toate calitatile, ceea ce este defel incorect, caci nu exista perfectiune, ci doar locuri, momente si oameni cu care suntem compatibili.

Azi am simtit ca am ajuns pe marginea abisului…si am fost pe punctul de a spune: „Gata, este suficient!” As fi putut  inchide ochii, as fi putut intinde mana si apoi m-as fi putut lasa trasa.. dar unde? In neantul unde asa zisii intelepti cred ca li se cuvin totul?! NU!! – cu ochii plini de lacrimi, am soptit dupa ajutor… si l-am gasit in mine. Da, eu singura imi dau putere si incredere sa raman exact aici unde sunt, si, pentru prima data in viata mea am simtit ca AICI este locul meu. In sufletul si mintea mea. Aici ma gasesc toata: goala, fara falsitate, doar eu. Nu trebuie sa schimb nimic, eu sunt aici unde vreau sa fiu. Nu trebuie sa mai caut, pentru ca m-am regasit.. in locul de unde nu am plecat niciodata. De langa mine.

Dar oare ce ma indemna sa zbor bolnava de curiozitate si slaba de caracter? I dunno! – important este faptul ca am ramas blanda si senina sub lumina de mister, mandra de faptul ca in amurgul clipei hoinare, mi-am putut pierde capacitatea de a ma misca si am renuntat la gustul „paradisului”, caci am putut sa-i intuiesc amaraciunea de apoi. Aici este locul meu, si oricat de mult si-ar dori unii sa ma poata alunga, voi ramane aici unde sunt, fara lacrimi, fara regrete sau resentimente, puternica in fata vicisitudinilor vietii.. in incercarea mea de a-mi redobandi sufletul curat de copil acum cand, poate nu este prea tarziu.

Aici, in acest loc ..cineva poate ca ma iubeste. Sau ma va iubi.

Important este faptul ca intreaga mea fiinta sa tresalte de fericire si sa poata gusta din fiecare sentiment cu masura. Aici simt ca este locul meu, aici este locul in care EL ma va invata sa fiu puternica, aici unde EL ma va saruta sub plapuma de stele si ma va face sa ma simt mai aproape de cer, aici voi adormi noapte de noapte in bratele lui tinandu-ne de mana, aici voi putea simti cum inimile noastre bat la unison una pentru cealalta, aici ma voi trezi noaptea din somn rostindu-i numele, ii voi sorbi visele de pe pleoape, ii voi mangaia fruntea si apoi ii voi saruta ochii.. „Ne iubim!” – imi va sopti tremurand fiinta intreaga.

Raman AICI, pentru ca locul meu este alaturi de EL ..nu pentru ca doar el ma va iubi si nu pentru ca doar eu il voi iubi, ci pentru ca NOI DOI NE IUBIM si impreuna ne vom croim un drum doar al nostru!

12246948_930036460404660_3030424544030632000_n

 

 

Un barbat…


Exista un barbat. Si poate ca ma uraste intr-un mod firesc si normal. Il enervez. Il agasez in momentul in care vrea sa se odihneasca / sa se uite la un meci de fotbal sau un film. Nu stiu sa-i pregatesc masa si nu sunt destul de intelegatoare si rabdatoare sa-l ascult atunci cand are nevoie. Nu stiu sa-l sarut si nici sa-i mangai trupul asa cum isi doreste, iar atitudinea mea vulcanica in pat  il scoate din minti…

Greseala mea este ca la cea mai mica greutate care se iveste intre noi, il amenint ca plec. Sunt rea, draconica, posesiva, geloasa si egoista, stiu.. si totusi atitudinea lui ma sensibilizeaza si ma raneste inevitabil.

Uneori simt ca ma iubeste..  dar mai apoi, dupa 5 min gandul asupra faptului ca la fel si identic poate a iubit toate femeile din viata lui, ma face sa devin caustica si sceptica atat  in privinta lui cat si a sentimentelor sale. Poate ca il iubesc si eu cu toata fiinta mea sau, poate ca l-am mintit cu nerusinare de nenumarate ori si poate ca o voi mai face, cine stie… Poate ca uneori sufletul meu ii sopteste amagitor mintii mele ca noi doi am putea ramane impreuna toata viata.. Si poate ca de atatea ori mintea mea se lasa pacalita, desprinzandu-se de realitate, viseaza la ceea ce nu se va materializa niciodata.. iar in momentul cand redevine rationala, ajunge sa regrete faptul ca a dat semne de slabiciune si frau liber imaginatiei. El stie ca il iubesc.. si cat de puternic se framanta acest sentiment in mine, caci am citit de atatea ori in privirea lui mila si neputinta faptului ca nu imi poate impartasi acest sentiment… si acest lucru m-a infuriat  intotdeauna.. Mila si neputina? Oare asta am am vazut cu adevarat sau asta am vrut eu sa vad? Poate ca si eu cer prea mult si oricat de mult as primi, niciodata nu sunt multumita.. Oare voi putea fi vreodata multumita de ceea ce primesc, sau intotdeauna voi cauta perfectiunea si voi cere ceea ce nimeni nu-mi poate oferi vreodata? Ce imi doresc eu? Hmmm.. pai nici eu nu prea stiu, tind sa cred ca FIX de aceea sunt tot timpul nemultumita.. 😛

El crede ca ma cunoaste foarte bine si ca sunt poate asemeni unei carti deschise, ca sunt atat de transparenta, probabil ca o picatura de roua,  insa el habar nu are cat de disperata alerg eu in negurosul meu suflet… si cate rani irecuperabile si inca foarte dureroase ascunde acesta. Cum sa ma deschid in fata lui, cand el nu face altceva decat sa ma tina in bezna, fara nici un licar de lumina?

De atatea ori am incercat sa gasesc raspunsuri la intrebari pe care el nu le cunoaste sau nu vrea sa le accepte.. De cele mai multe ori imi raspunde evaziv si ma lasa pe mine sa-mi imaginez totul, sa-mi dau singura raspunsurile, dar este atat de greu sa le gasesc.. si ma face sa ma simt atat de slaba, aruncata dintr-un colt intr-altul al ringului, abandonata parca intr-un labirint necunoscut creat de el, alerg sa caut iesirea care poate nici macar nu exista.. Nu exista labirint fara iesire, zici? Ba da, exista.. caci labirintul fara iesire este un labirint din care nu mai doresti tu sa iesi.

Exista un barbat…

…chiar exista?

Povestile dor..


Viata mea.. nu stiu nimic despre ea, despre ceea ce imi doresc eu cu adevarat.  Stiu doar ca de-a lungul ei, am luat decizii pripite si gresite. Cine este vinovat? Am cautat mereu un vinovat, dar ar fi trebuit sa ma opresc putin si sa privesc in oglinda, pentru ca singurul vinovat pentru tot ce s-a intamplat am fost doar eu. Eu mi-am creat dupa cum spunea Mada.. o telenovela, eu am fost scenaristul, regizorul, actorul principal, eu m-am ocupat pana si de recuzita si machiaj.

De unde a inceput totul..? Pai nici eu nu prea stiu.. dar, stiu ca a avut un inceput ce acum pare sa fie la final, iar eu am ramas fara o incheiere.. Oare imi este frica sa pun capat a tot si sa incep sa-mi traiec viata cu adevarat? Oare imi este teama sa accept realitatea asa cum este ea? De ce anume imi este teama, de fapt..?

Oare totul a fost un joc..? Am ranit atat de multe persoane dragi, care nu au meritat raul ce l-am facut, insa regretele sunt mult prea tarzii si nu mai pot repara nimic. M-am jucat cu sentimentele lor, pentru ca am crezut ca asa este mai bine.. poate pentru ca si altii s-au jucat cu ale mele. Nu ar fi trebuit sa procedez asa, n-ar fi trebuit sa adopt aceasta rautate transformand-o astfel intr-o arma a apararii, care de fapt a ranit atat de multe suflete, m-a ranit pe mine …iar ranile sunt atat de adanci incat timpul nu le va putea remedia atat de usor si simplu pe cat as fi crezut eu.

Prietena mea din copilarie, fata la care am tinut enorm si la care inca tin foarte mult: am defaimat-o, am desconsiderat-o si am indepartat-o cu ura si rautatea mea – am pierdut-o. De ce? Nu am inca un raspuns la aceasta intrebare, din pacate.

Iubitul meu: singurul baiat pe care l-am iubit foarte mult, l-am indepartat prin metode ..umilitoare. L-am pierdut si pe el, si cu el.. toata iubirea ce mi-o purta candva, obtinand in consecinta doar ura si dispretul lui.

Sotul meu: m-am casatorit dintr-o ambitie prosteasca, astfel reusind sa-i fur si sa-i distrug ani frumosi de tinerete… o data cu el, am distrus un camin, o familie.

Parintii mei: mi-am dorit atat de multa libertate, mi-am dorit atat de mult sa ma accepte si sa ma sprijine in tot, incat nu am stiut alte metode de a obtine asta, decat facandu-le rau. Le-am vorbit urat, nu i-am respectat, m-am impus, am fugit de acasa, i-am terorizat… si astfel, am reusit sa ii fac sa isi piarda increderea in mine. Total.

Forex Romania

Privind inapoi… nu ma mandresc cu absolut nimic. Nu am realizat nimic. Din dorinta mea de a poseda pe toata lumea, i-am pierdut pe toti, si in acest labirint… m-am pierdut si pe mine – cea care sunt cu adevarat. Daca as fi stiut sa iubesc fara sa posed… Daca as fi stiut sa accept pe fiecare in parte, fara sa critic, fara sa fi caustica.. Nu am stiut si nici nu am vrut sa invat.. iar cine a tinut la mine, a suferit intr-un fel sau altul. Cum sa iubesc fara sa ranesc, cum… cand fiecare particica a fiintei mele este otrava care ucide totul?

Candva,  o veche cunostinta m-a asemuit cu un trandafir: pe cat de frumoasa si incantatoare, pe atat de plina de ghimpi, ranind pe oricine incearca sa se apropie de mine…

lei non tornerà …non ritornerà


De ce trebuie intotdeauna sa indepartez pe toata lumea cu atitudinea mea?

De ce …atunci cand am pe cineva langa mine caruia ii pasa de mine, aleg sa raman singura?

Oare sunt intr-adevar, rea si draconica, egoista si posesiva.. asa cum m-a caracterizat cineva  .. candva? 😦

De ce trebuie  sa merg in aceasta calatorie a vietii mele …singura?

Imi este groaznic de teama, caci este un drum necunoscut, periculos si plin de mistere: viata mea.

Picuri de iubire..


Cat de mult imi place sa ascult cantecul picaturilor  de ploaie  care, in aceasta noapte imi bat in geam necontenit.. Cat de mult imi plac tunetele si fulgerele! Doamne, cat de mult iubesc acest concert al naturii, ma linisteste si ma transpune intr-o alta lume, a viselor, a dorintelor..

Stau ghemuita sub plapuma si tresar la fiecare bubuitura, la fiecare scanteie si fiecare pas de dans al picurilor nazdravane.. Nu mi-e teama, deloc! Este momentul meu preferat. O noapte ploioasa, acompaniata de toata orchestra.

De ce iubesc atat de mult ploaia si intunericul noptii? Pentru ca acesta este singurul moment in care ma simt cu adevarat in elementul meu.

Si patul este gol.. el nu este sa ma tina in brate …de mana, nu este sa-mi fie partener de dans pe muzica ploii nebune..! Sunt singura… si mi-e bine? Ploua.. si mi-as dori ca el sa fie aici cu mine si sa simt ca ale mele cuvinte nu se cred a fi suficiente pentru a-i povesti despre toata dragostea ce i-o port..!

O dorinta nebuna ma impinge sa ies afara, asa in rochita de noapte, sa dansez ..si sa plang… nimeni nu va putea sa-mi vada lacrimile, pentru ca ..ploua, iar lacrimile imi vor fi mangaiate de atingerea rece a ploii…

Dragul meu, stii ce imi doresc cel mai mult? Sa facem dragoste intr-o noapte cu ploaie torentiala, cu fulgere si tunete puternice, noi doi in asternuturi albe din bumbac, noi doi cufundati in parfumul suav al naturii..  Sa adorm apoi pe ritmul batailor inimii tale.. iar dimineata, privirea ta sa-mi fie unic rasarit de soare!

UPDATE:  In cele din urma, dragul meu, am avut parte de nopti petrecute alaturi de tine, in asternuturi albe din bumbac…  am adormit la pieptul tau, m-am cufundat in bratele tale, iar sarutarile tale matinale mi-au umplut fiinta de fericire…  singurul aspect care ne-a lipsit a fost ..ploaia torentiala. 🙂

Maybe, next time! 😉

I bought a ticket to the end of the rainbow… :)




 

Intr-adevar, fericirea este sentimentul minunat ce imi da aripi sa ma inalt, sa zbor..! 🙂  Doamne, cata fericire ne poate incapea in suflet?  🙂

 

Unde esti, copilarie?


Doamne, cat de mult am iubit aceste desene animate …si cat de dor imi este de ele..

Cat mi-as dori sa fiu din nou copil, Doamne ..cat de mult mi-as dori sa fiu din nou fetita plina de veselie sincera.

Copilarie, mi-este atat de dor de tine.. de toate jocurile si frumusetea perioadei cand eram copil..

Unde esti, copilarie?

Previous Older Entries